3. UN AN MAI TARZIU
Cerul era întunecat și acoperit de nori. Se pregătea o furtună. Deja plouase o dată în acel an. Deșertul trebuia să aibă o singură zi ploioasă pe an. Anii cu mai multe ploi erau considerați nefaști. Zeii Soarelui erau atunci mâniați și numai sacrificarea celei mai tinere din Preotesele Zeițelor Ploii la Templul lor îi mai putea potoli. Evenimente stranii aveau loc în timpul cele de-a doua ploi din an. Fiecare întâmplare era un semn de la Zei – bun sau rău, nu conta. Astfel de zile erau pline de minuni – și de blesteme.
Rashed știa toate acestea. De mic fusese învățat să privească astfel de zile cu mirare și teamă, îndoindu-se de tot ce avea loc atunci. Și singurul gând pe care îl mai avea în timp ce privea cerul cenușiu era că nu putea ploua. Nu în acea zi.
Nu era acasă. Plecase împreună cu tatăl său într-un sat învecinat pentru a cumpăra niște țarcuri în plus ca să adăpostească turmele familiei sale. În acea dimineață, veni din satul său vestea că Malna avea să nască. La început, se bucurase. Dar atunci soarele strălucea sus pe cer. Când se înnoră iar amenințarea ploii deveni de neoprit, Rashed începu să se teamă că poate veștile nu erau, de fapt, așa de bune.
Stătea în afara țarcului, cu privirea îngrijorată ațintită spre cer. Ar fi dat orice să fie acasă alături de Malna. Ce îi trecea ei oare prin minte, știind că primul ei copil avea să se nască în a doua noapte ploioasă din an? Ar fi trebuit să fie lângă ea. Avea nevoie de el în acea vreme întunecată.
Tatăl său ieși din țarc și i se alătură. Nu întrebă de ce era așa de îngrijorat. Putea vedea limpede norii de furtună.
-Poate nu va ploua, spuse cu voce liniștitoare.
Rashed nu se uită la el. Clătină enervat din cap. Știa că bărbatul mai în vârstă nu credea nici el în ce spunea. Nu dorea decât să îi aducă fiului său ceva alinare. Însă lui Rashed nu îi plăcuse niciodată gustul amar lăsat de speranțele deșarte. Știa deja că era în van totul. Norii de furtună sosiseră ca să îi amintească de ceea ce făcuse. Nu se mira că apăruseră exact în ziua când avea să se nască fiul său. Era un semn de la Zeițele Ploii. Nu uitaseră promisiunea lui Rashed. Copilul nu avea să aparțină lui Rashed și Malnei. Orice s-ar întâmpla, avea să fie copilul Zeilor. Și era numai vina lui Rashed.
Tânjea să îi mărturisească toate acestea tatălui său. Avea nevoie de cineva cu care să împartă povara. Dar nu putea – niciodată nu va putea spune cuiva ce făcuse pentru Malna. Se îndoia că era cineva, în afară de cei mai entuziasmați adepți ai Zeilor, care ar fi fost de acord cu felul în care își oferise copilul încă nenăscut. Cât despre Malna, ea nu i-ar fi iertat niciodată o astfel de trădare.
-Orice s-ar întâmpla, continuă tatăl său, să știi că tu și Malna veți putea oricând să vă bazați pe mine.
Rashed încuviință iute. Se îndoia, totuși, că tatăl său va fi la fel de încurajator în câțiva ani. Până atunci avea să se obișnuiască cu ideea că nepotul său i se născuse în a doua noapte ploioasă din an, și avea să înțeleagă ce însemna acel lucru.
Târziu în noapte, un alt om sosi din satul Pietre Roșii, aducând vestea că Rashed avea acum un fiu. Drept răspuns, cerul se dezlănțui. Tunete începură să duduie, și stropi reci de ploaie se prăvăliră asupra deșertului.
4. Rashed călări înapoi în sat a doua zi. Locul era neobișnuit de tăcut. În timp ce se îndrepta spre casa sa, fu întâmpinat de chipuri aspre și vorbe întunecate. Se întrebă neliniștit dacă nu se întâmplase ceva cu Malna sau cu copilul. Dar nu, i s-ar fi spus. Nu era decât un singur lucru în neregulă cu copilul. Se născuse în a doua noapte ploioasă din an.
Malna era întinsă în pat, sleită. Nu îi răspunse lui Rashed, fixându-l cu o privire de neclintit. Copilul se afla într-un leagăn, lângă pat. Rashed își amintea ziua când îl cioplise, și cum Malna îi urmărise lucrul zâmbind mulțumită. Nu mai zâmbea acum. Rashed se apropie de leagăn, îndrăznind să arunce o privire. Nu știa ce se așteptase să vadă. Crezuse că avea să fie un semn, arătând că fiul său era născut în a doua noapte ploioasă din an, cu un destin ales de Zei. Însă nu era nimic. Ridică capul și observă că Malna încă îl mai cerceta. Era ceva străin pe chipul ei. Aducea foarte mult a neîncredere.
-Haide, îl îndemnă ea. Spune-o. Nimeni altcineva nu s-a sfiit. Spune și tu, ca să terminăm odată.
Rashed se încruntă. În glasul Malnei nu era nicio urmă de căldură. Era aspru și plin de amărăciune.
-Ce să spun? întrebă nedumerit.
Ochii Malnei sclipiră cu mânie. Rashed văzu cum se întorcea din nou viața în chipul lipsit de expresie – și observă și începutul unui foc. Știa deja că Malna putea exploda uneori, deși de obicei își controla furia.
-Ce a spus și mama ta deja. Ce a spus până și mama mea, când a venit în vizită. Ce au spus toți ceilalți care au trecut pe aici. Copilul meu e însemnat. E sau binecuvântat sau blestemat, iar eu niciodată nu voi ști niciodată adevărul. Dar mie nu-mi pasă. Nu-mi pasă cine l-a ales pe fiul meu – Zei, Zeițe, demoni. Nu mă interesează. Este copilul mei. Întâi și întâi, el îmi aparține mie.
Rashed ascultă îngrozit izbucnirea. Dacă ar fi auzit-o cineva în slujba preoților, ar fi urmat pedepse aspre. Rashed nu o putea contrazice, dar nu putea nici să fie de acord cu ea. Doar el știa că Malna nu avea dreptate. Pruncul nu îi aparținea – nici ei, nici altui om. Era vina lui Rashed.
-Oricare i-ar fi destinul, e un copil frumos, spuse în cele din urmă. Iar eu voi fi mândru de el, indiferent de ce au hotărât Zeii pentru el.
Când ridică din nou privirea, observă că Malna zâmbea în sfârșit. Ochii calzi plini de recunoștință l-ar fi mulțumit oricând altcândva. Însă un glas nu îi dădea pace, amintindu-i cât de nevrednic era el de astfel de daruri.
###
Sătenii din Pietre Roșii se așteptau ca Rashed și Malna să își trimită pruncul la Templul Zeilor Soarelui pentru a fi crescut acolo. Doar așa se proceda cu copiii însemnați. Dacă era blestemat, Preoții din Templu îl puteau elibera de demoni. Dacă era ales de Zei, atunci cu atât mai mult ar fi trebuit să își petreacă anii copilăriei aproape de cei pe care avea să îi slujească tot restul vieții.
La o lună după naștere, sosi clipa când copilului îi trebuia dat un nume. În sate precum Pietre Roșii, astfel de sărbători aveau mare importanță. Toți erau prezenți la ceremonie și povesteau de ea săptămâni în șir. Aceasta, însă, fu cam mohorâtă. Sătenii răspunseră invitației Malnei și sosiră toți la ceremonie, dar nu prea se arătau veseli. Atmosfera era tensionată. Nimeni nu știa ce să spună de pruncul născut în a doua noapte ploioasă din an.
Părinții îi dădură copilului numele de Kassir, dar nici după botez nu pomeniră nimic de intenția de a-l trimite la Templul Zeilor Soarelui. Însă nici nu-i mai întrebă nimeni. Deja știau că întrebarea avea să atragă furia Malnei asupra lor, aceasta era un apărător de temut al copilului ei. Rashed era, de felul său, mai domolit.
Malna nu îi ceruse niciodată lui Rashed să dovedească sătenilor că o sprijinea când venea vorba de Kassir. Își amintea de prima dimineață și de cuvintele sale de atunci – erau îndeajuns pentru ea. Își dădea seama ce greu avea să le fie să îl țină pe Kassir lângă ei, dar era gata să facă orice. Însă trebuia să aibă grijă. Dacă spunea prea multe, ar fi putut fi acuzată de blasfemie. Preoții și Preotesele nu arătau milă când venea vorba de așa ceva, iar spionii lor erau peste tot. Dacă ar fi aflat de cât de supărată era Malna pe ei, ar fi arestat-o. După aceea, în cel mai bun caz ar fi fost trimisă în exil. Nu voia să se gândească la celelalte alternative.
-Nu sunt necredincioasă, își spunea în fiecare seară când se ruga Zeilor Soarelui și Zeițelor Ploii. Chiar nu sunt.
Nu dorea să își trădeze Zeii. Credea în ei și se închina la ei, recunoscătoare pentru toate darurile oferite de aceștia locuitorilor deșertului. Însă acum era și mamă. Nu putea concepe că ar putea pune pe altcineva înaintea copilului său.
-Unele lucruri nu au dreptul să ți le ia, Malna rosti într-o zi, în timp ce își adormea copilul. Zeii și Zeițele nu ar trebui să se atingă de anumite lucruri. Nu e drept să ți le ceară.
Închise gura îngrozită de ce spuse. Se uită în jur, aproape așteptându-se ca bordeiul să îi fie cuprins de flăcări la auzul primelor sale cuvinte de răzvrătire. Nu mai rostise niciodată așa ceva. Kassir era prea mic să își amintească șoapta furioasă a Malnei din acea noapte. Dar totuși, aceasta rămase cu el. Avea să îi călăuzească pașii în multe din drumurile alese de el.
Copyright Simina Lungu 2021
Comments