4. Kassir nu pomeni despre ce se întâmplase cu Linir. Își cercetă atent părinții o vreme și își dădu seama că era adevărat: nu se purtau normal cu el. Rashed era prea grijuliu. Îl privea ca și cum ar fi văzut ceva ascuns celorlalți. Cât despre Malna...era mult mai greu de citit. Era fie prea posesivă, fie distantă. Kassir era prea mic să înțeleagă de ce. Dar acum știa motivul.
După confruntarea cu Linir, micul grup de prieteni continuă să se întâlnească. Linir era și el acolo. Nici el nu pomeni de cearta lor, fiind mai politicos cu Kassir, și alegând numai jocurile sale favorite. Ar fi trebuit să îl mulțumească – însă cuvintele lui Linir nu puteau fi luate înapoi. Neîncrederea și tensiunea erau încă prezente. Iar acum Kassir își dădea seama că nu era vorba numai de Linir. Ceilalți din grup se purtau tot așa.
Și totuși, rămaseră alături de Kassir – în toți acei ani de nesiguranță. Mai târziu, însă, Kassir avea să recunoască că nu rămaseră de dragul prieteniei – le era teamă de ce le-ar putea face, dacă îl abandonau cu totul.
Două săptămâni după ce Kassir împlini opt ani, sosi și străinul în sat. Ajunse la lăsarea serii, cu hainele sale ponosite și cizmele găurite, aducând cu el praful multor drumuri. Era un bărbat înalt cu păr auriu și ochi verzi, ca mulți alții din neamul său. Dar nu era un simplu sătean, și nici nu putea fi doar un neguțător, în ciuda hainelor sale care povesteau despre nenumărate zile sub cerul liber. Ceva la el arăta că avea un statut social înalt. Era țanțoș și îi privea pe săteni ca și cum aceștia ar fi existat doar pentru el.
Nimănui nu le plăcu cum arăta – păstorii ce își duceau turmele acasă, care îl întâlniră pe drum, și sătenii curioși care se adunară să îl privească când ajunse în așezarea lor. Însă legile lor nu le permiteau să alunge un străin, mai ales când venea în căutare de adăpost.
Acesta îi scrută o vreme pe săteni până ce dădu cu ochii de Rashed, care stătea cu mâinile pe umerii lui Kassir, aproape așteptându-se ca băiatul său să o ia la goană.
-Tu ești exact de ce am nevoie, rosti drumețul.
-Cum adică stăpâne? făcu Rashed șovăitor.
-Nu pot să îmi continui drumul în seara asta. Am nevoie de adăpost. Tu mi-l vei oferi.
Rashed ezită. Era generos din fire, însă gândul acelui străin în apropierea Malnei și a copiilor îi dădea fiori.
-Îmi pare rău, stăpâne, încercă să protesteze. Însă coliba mea e mică și o împart cu femeia mea și cu trei copii. Nu mai e loc și de un oaspete. Poate cineva care locuiește singur ar fi mai potrivit...
Străinul îl întrerupse cu o mișcare iute a capului.
-Te-am ales pe tine. Trebuie să îmi oferi adăpost. Sunt ajutor al Preoților Soarelui. Am acordul Prealuminatului de a merge unde poftesc. Doar nu vrei să-mi spui, sătene, că ai refuza să adăpostești un slujitor al Preoților Soarelui.
Rashed tresări. Nimeni atât de important nu mai călcase în satul lor de când se știa, cel puțin nu lăsând pe toată lumea să știe cine era. Dacă îl refuza, avea să fie pedepsit.
-Desigur, stăpâne, spuse iute. Nu am vrut să dau de înțeles că nu aș da orice mi-ai cere. Dar...ei, locuința mea nu e potrivită pentru cineva de seamă.
Călătorul aruncă o privire fiului lui Rashed. Clătină din cap.
-N-avea grijă de asta, declară calm. Cred că voi găsi tot ce am nevoie.
Rashed nu avu de ales. Trebuia să accepte cererea. Îl trimise pe Kassir înainte să o informeze pe Malna de oaspete, dându-i ceva timp să face anumite pregătiri. Restul satului se risipi, privindu-l pe Rashed cu invidie. Acum că cunoșteau statutul înalt al călătorului, ar fi vrut să îi fi ales pe unul din ei să îi ofere adăpost. Știau că și statutul lui Rashed avea să crească în următoarele zile.
Între timp, Rashed se întreba de ce anume fusese el ales, mai ales după ce atrase atenția ca nu prea avea loc în casa sa. Era oare doar un capriciu al unui om dificil? Sau poate că alegerea nu fusese, de fapt, la întâmplare. Poate călătorul plănuise dinainte să stea cu el. Rashed nu era un popas pentru acel om, ci chiar destinația sa. Din ziua în care se născuse Kassir, Rashed se așteptase să îl caute un reprezentant al Preoților.
5. Străinul – Rashed află în cele din urmă ce se numea Ranar – nu avu de ce să se plângă la primirea sa în casa păstorului de cămile. Malna se dovedi o gazdă excelentă. Îi oferi tot ce putea avea nevoie un călător obosit: apă pentru a curăța praful de pe drum, mâncare berechet și lapte cald, și un loc de dormit. Rashed însă observă că îl trata pe Ranar cu o oarecare reticență, și nu prea dorea să îl lase pe Kassir să se apropie de el. Rashed se întrebă daca nu cumva și ea bănuia că Ranar era acolo pentru Kassir.
În ciuda îngrijorări sale, Kassir și Ranar reușiră să schimbe câteva vorbe – însă nimic neobișnuit. Ranar nu dezvălui secrete despre munca lui în slujba Preoților Soarelui. Nu vorbi decât despre minunile văzute în multele sale călătorii.
Ranar nu pomeni de adevăratul scop al vizitei sale decât a doua zi dimineață. În zori, lăsară în urmă coliba Malnei iar Rashed îl însoți pe Ranar pentru a-i ține de urât până la ieșirea din satul său, și pentru a-i arăta drumul spre următoarea așezare. Așa era obiceiul în acele locuri. O vreme, merseră fără să schimbe prea multe vorbe. Erau destul de departe de sat, când Ranar spuse:
-Am observat că ai avut mare grijă să nu mă întrebi de ce m-am aflat în satul tău.
-Ni se spune să nu vorbim despre treburile Preoților și Preoteselor, stăpâne, făcu Rashed. Nu am crezut că am dreptul să te întreb încotro mergi.
Ranar îl privi pe păstor cam aspru.
-E bine spus. Însă de această dată cred că știi că ai fi avut dreptul să pui întrebări – dat fiind că misiunea mea are de-aface cu tine și cu familia ta.
-Kassir, rosti Rashed, aproape fără să vrea.
Ranar încuviință, dând din cap.
-Kassir. Copilul straniu despre care am auzit atâtea zvonuri – născut în a doua noapte ploioasă din an. Deja a început să arate că va avea puteri mari. În parte, e vina ta.
-E drept că am făcut un legământ cu nouă ani în urmă. O doream pe mama lui Kassir și credeam că numai ajutorul Zeițelor Ploii mi-o va da. Eram tânăr. Credeam că niciun preț nu putea fi prea mare.
Ochii lui Ranar se îngustară. Fără cuvinte, își avertiză călăuza să nu continue acel gând de față cu el.
-Niciun preț nu e prea mare când este cerut de Zeițele Ploii, spuse aspru. Tu ți-ai oferit întâiul născut.
-De fapt, îndrăzni Rashed, Preoteasa Cunna a fost cea care a sugerat târgul.
Ranar se făcu că nu aude.
-Nu contează cine a sugerat ce. Tu ți-ai oferit întâiul născut Zeilor. Și cu toate acestea, nu ai chemat niciun preot aici.
Teama ce îl bântuise ani în șir pe Rashed ieși la iveală, sugrumându-l. Așa avea să se termine totul? Sosise clipa când avea să își piardă fiul? Era asta ziua când Kassir va fi luat de lângă el?
-Stăpâne, începu disperat, fiul meu e mic...e încă copil...Nu văd vreun motiv pentru care Zeii ar avea nevoie de el acum...
Ranar încuviință iute, oprind bâlbâiala panicată a săteanului.
-Desigur, făcu înțelegător. Nu avem nevoie de cineva așa de tânăr. Iar Kassir nu este considerat unul din noi – nu înainte de a trece de ritualul de inițiere. Atunci va trebui să îi spui adevărul. Nu, nu mă refer la cum l-ai vândut Zeilor, adăugă repede, ghicind ce se afla în spatele chipului îngrozit al lui Rashed. Asta poți să o ții pentru tine. Dar va trebui să îi spui cine este el de fapt. Asta am fost trimis să aflu.
Nu a fost ușor. Fiul tău nu mi-a spus prea multe – dar am putut citi limpede semnele. Doar le aveam și eu la vârsta lui. Iar după atâția ani, nu mi-e greu să recunosc cineva de seama mea. Spune-mi – ai observat vreodată că fiul tău vede lucruri pe care alții nu le pot vedea? Sau că auzea ceva ce era prea departe?
Rashed încercă să își amintească. De-a lungul anilor Kassir se comporta din ce în ce mai precaut, ceea ce era ciudat pentru un copil. Avea mereu grijă de ce făcea și spunea. Însă uneori, se lăsa dus de val și vorbea despre cum vedea lucruri care erau prea departe pentru a fi observate.
-Credeam că are o vedere mai bună decât a altora, spuse cam în doi peri.
Spre surprinderea sa, Ranar încuviință.
-Așa și este. Și auzul îl are ascuțit. Cu timpul vor crește. Fiul tău este un Păstor al Luminii. Va fi unul foarte bun – poate chiar mai bun decât mine.
Rashed se opri brusc. Căscă ochii cât cepele. Kassir al lui, Păstor al Luminii? La asta duse legământul său de demult?
Erau mulți în deșert care primeau daruri de la Zei. Visau viitorul sau aveau o forță cât zece oameni la un loc, sau alergau la fel de iute ca și vântul. Își dedicau viața Zeilor și Zeițelor – cum altfel să își arate recunoștința? Însă Păstorii Luminii erau considerați cei mai de seamă. Erau foarte respectați. Dat fiind că auzul și vederea lor erau mai bune decât ale oamenilor normali, puteau fi slujitorii perfecți ai Preoților.
Nu ascultau decât de Marele Preor al Zeilor Soarelui și puteau merge oriunde, fără a fi opriți. Măcar traiul lui Kassir nu avea să fie plictisitor. Însă avea să fie și groaznic de izolant, o viață petrecută numai la drum, fără să se poată opri undeva sau să își formeze o familie. Păstorii Lumini își dedicau traiul Zeilor. Nu aveau loc în inimă pentru altceva. Rashed știa acum că, atunci când Kassir va crește, nu va mai avea loc în inima sa nici pentru el și Malna.
-Kassir nu va învăța meseria mea, nu?
-Bineînțeles că nu, răspunse Ranar iute. Când va împlini cincispreze ani, i se va spune adevărul. Iar la șaisprezece ani se va alătura caravanei care duce tributurile la Templul Zeilor Soarelui.
Iar după aceea, gândi Rashed, probabil că nu își va mai revedea fiul vreodată.
-Nu pomeni nimănui despre asta, îl sfătui Ranar. Spune-i numai Malnei și preotului satului. El va trebui să știe. Dar ai grijă ca fiul tău să nu afle înainte de a trece cu bine de inițiere. Până atunci îi va fi greu – oamenii nu vor avea încredere în el. Însă ce va veni după va merita. Viața unui Păstor al Luminii este una foarte interesantă.
Rashed se uită după Păstorul Luminii în timp ce acesta se îndepărta spre altă călătorie lungă. Se întrebă dacă toate acele laude nu erau numai felul său de a se împăca cu acel trai nomad.
Copyright Simina Lungu 2022
Commentaires